Măsuri de protecție la zgomot într-un club – studiu de caz

Activitatea comercială din cluburi, baruri și restaurante în România nu ține cont de zgomotul produs în locurile destinate concertelor live, karaoke sau alte manifestări muzicale. Desfășurarea unor astfel de evenimente are efecte negative atât asupra muzicienilor, clienților cât și asupra angajaților.

Este inadmisibil să se asculte muzică la un nivel de zgomot de peste 100 dB(A) fără o calitate bună a sunetului și fără o acustică bună a locației unde are loc concertul live.

Printre cele mai întâlnite riscuri sunt cele privind turburările de auz, cum ar fi pierderea auzului, țiuit în urechi, hipoacuzie și alterarea auzului.

Pentru a întelege nevoia unei consultanțe de specialitate în domeniul protecției împotriva zgomotului, vă prezentăm ca exemplu un club de rock cu o capacitate de 250 de locuri pentru ascultători în care se știe că nivelul de zgomot este destul de ridicat.

Problema zgomotului într-o incintă unde sunt organizate concerte live depinde de mulți factori și este dificil de tratat. Printre factorii analizați amintim: acustica sălii (energia acustică), tehnologia utilizată, organizarea muncii, cunoașterea problemei și factorii umani.

Energia acustică produsă de muzică este concentrată într-o sală mică, închisă, cu proprietăți acustice slabe. Pereții sunt duri și reflectă sunetul. Tavanul este jos și panourile absorbante montate în tavan sunt vopsite, ceea ce le face inutile. Sala de concerte înainte de reamenajare cuprindea barul, scena mică și triunghiulară, boxa tehnicianului de sunet, aspecte ce sunt cu efecte negative asupra acusticii sălii.

Tehnologia utilizată în club este formată dintr-un sistem de sonorizare vechi și ieftin, difuzoarele fiind montate pe niște suporturi mari chiar langă scena mică. Majoritatea sunetului direct de la scenă este radiat de la tobe și alămuri. Astfel, nivelul de zgomot variază mult în sală, iar publicul care stă în fața scenei este expus la niveluri foarte ridicate în timpul spectacolului, în timp ce persoanele așezate în spatele sălii sunt expuse la niveluri mai scăzute. Scena este mică, iar muzicienii sunt așezati foarte aproape unii de altii, astfel că sunt expusi la niveluri de zgomot foarte ridicate. Există și o radiație acustică a sistemului de sonorizare și scurgeri de la monitoarele plasate pe podeaua scenei.

Organizarea muncii se referă la barmanii și chelneritele ce sunt expuși la zgomot în timpul concertelor deoarece barul este amplasat chiar în sala de concert. Ca urmare, în club ca loc de distracție publică, trebuie să fie respectate nu numai recomandările impuse de legislația de mediu, însă și restricțiile pentru nivelul de zgomot la locul de muncă.

De ce este nevoie să se cunoască problema ? Cine ar trebui să poarte responsabilitatea ?

Aceste întrebări ar trebui să preocupe pe orice proprietar și manager de club, însă;

  • Datorită unei informații reduse cu privire la zgomot și efectele negative,
  • Datorită lipsei cunostintelor pentru aplicarea în practică a soluțiilor pentru reducerea nivelului de zgomot în acest sector,
  • Datorită cunoștințelor slabe privind problemele de responsabilitate, precum și datorită muzicienilor și altor persoane în domeniu care tind să refuze măsurile de reducere a zgomotului și nu cred că limitele de zgomot pot fi atinse într-un club mic.

 În urma unor măsurători și analize acustice, a unor simulări pe calculator și discuții cu echipa de tehnicieni implicată, soluția problemei zgomotului a produs o serie de modificări în amenajarea clubului.

Trebuie menționat că modificările ce pot interveni sunt diferite de la caz la caz în funcție de rezultatele evaluării inițiale. 

Implicarea conducerii clubului a fost una activă în toate etapele proiectului, iar rezultatele acustice obținute au fost importante prin reducerea nivelului de zgomot în timpul concertelor,  protecția angajaților la locul de muncă, o calitate superioară a sunetului și o satisfacție crescută a publicului, a muzicienilor și a personalului.

Astfel, riscul de apariție a tulburărilor auditive s-au redus, iar clubul a devenit un loc de muncă mai bun și un loc mai bun unde să te bucuri de muzică.

Acesta este un exemplu de urmat pentru cluburile existente în București și oriunde în țară!

CU NOI, ZGOMOTUL DEVINE O AMINTIRE!!!

Contactați-ne: 0722.644.012 

Tagged with: , , , , , , , , ,
Posted in Articole, Despre aer, Evaluare risc, Uncategorized, Zgomotul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Dictionary
  • dictionary
  • diccionario
  • English Spanish Dictionary

Double click on any word on the page or type a word:

Powered by DictionaryBox.com